Familia mea si alte animale
- ISBN
- 9786303680835
- Editura
- Young Art
- An apariție
- 2025
- Pagini
- 360
- Limba
- Romana
- Format
- Broșată
Descriere
Atunci când excentrica familie Durrell nu mai suportă deprimanta climă britanică, face ceea ce orice familie rezonabilă ar face: își vinde casa din Anglia și se mută cu tot cu cățel în însorita insulă grecească Corfu. Pentru Gerry, în vârstă de zece ani, acesta este începutul unei perioade magice și pline de aventuri. Întâlnirea dintre fabuloasa menajerie pe care Gerry o aduce în casă și originala lui familie dă naștere unei serii de catastrofe irezistibil de comice: șerpi salvați de insolație care ajung în cadă, cutii de chibrituri pline cu scorpioni mișunând pe masă la micul dejun, două coțofene care devastează casa și se îmbată criță la o petrecere, o cățelușă urâțică în călduri căreia îi iese piciorul din încheietură când ți-e lumea mai dragă și multe altele. Nici ceilalți membri ai familiei Durrell nu sunt tocmai insipizi: o să vedeți ce se poate întâmpla în fața unor moaște sfinte, cum ieși dintr-o mlaștină la vânătoare de rațe, cum se conduce o barcă rotundă când suferi din amor etc. Familia mea și alte animale este o veselă cronică de familie, iubită cu pasiune de milioane de cititori, un clasic al umorului britanic de cea mai bună calitate. Încetul cu încetul, vraja insulei s-a pogorât asupra noastră tot atât de domol şi aderent ca polenul. Fiecare zi purta cu ea o pace, o lipsă a noţiunii de timp care te făcea să o doreşti fără sfârşit. Dar după ce pielea neagră a nopţii se jupuia, ne aştepta o nouă zi, lucioasă şi colorată ca un abţibild şi cu aceeaşi nuanţă de irealitate.
Categorii
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
Cărți similare
Fratii Karamazov (vol.I & II)
F. M. Dostoievski
Harta emotiilor
Sandra O Connor
Sanatatea emotionala a copilului de azi
Alex George, Mihaela Apetrei
Psihologia banilor
Morgan Housel
Cel mai bogat om din Babilon
George S. Clason, Adriana Trandafir
Tup salvatoarea iernii
Alex Donovici