Farmacologie. Editia a II-a revizuita si adaugita
de Ion Fulga
- Editura
- Medicala
- Pagini
- 828
- Format
- Broșată
Descriere
Prezentare: Ediția a II-a a cărții, revizuită și adăugită în întregime în funcție de progresele științifice din ultimii 10 ani, a păstrat în general aceeași structură a secțiunilor. Lucrarea începe cu o prezentare a unor noţiuni generale de farmacodinamie, farmacocinetică, farmacotoxicologie, precum și a unora cu totul noi -Farmacogenetica și farmacogenomica, Dezvoltarea medicamentelor. Urmează apoi o succesiune de capitole care prezintă modul în care pot fi influenţate prin medicamente diversele sisteme de reglare a organismului - sistemul nervos, sistemul autacoid, sistemul endocrin şi metabolismele - iar în final ultimele capitole privesc medicația principalelor aparate şi sisteme (aparatul cardiovascular, respirator, digestiv, genital, medicația sângelui, antireumatică). O modificare esențială față de prima ediție constă în introducerea unei secțiuni intitulate „Influențarea reglării immune”, în cadrul căreia capitolul „Anticorpii monoclonali utilizați ca medicamente” nu există în nici unul din marile tratate de farmacologie. De asemenea, au apărut subcapitole complet noi, altele complet refăcute, precum și un număr impresionant de medicamente moderne, în special anticanceroase. Cuprins: Farmacologia generală. Influenţarea inervaţiei periferice. Influenţarea sistemului nervos central. Influenţarea sistemului autacoid. Influenţarea reglării hormonale. Influenţarea reglării metabolice. Influenţarea reglării immune. Medicaţia aparatului cardiovascular. Diureticele şi antidiureticele. Medicaţia aparatului respirator. Medicaţia aparatului digestiv. Medicaţia sângelui. Medicaţia aparatului genital. Medicaţia antireumatică. Chimioterapicele. Medicaţia dermatologică. Medicaţia oftalmologică. Medicaţia în medicina dentară. Index de medicamente. Adresabilitate: Farmacologi, farmacişti, studenţi în medicină şi farmacie, medici de diferite specialităţi.
Prețuri în magazine
Nu există oferte disponibile pentru această carte.
Cărți similare
Controverse in psihofarmacologie. Volumul 2
Octavian Vasiliu
într-un magazin
Controverse in psihofarmacologie. Volumul 1
Octavian Vasiliu
într-un magazin
Fara mofturi la masa. Cum sa va convingeti copiii sa manance bucurosi alimente sanatoase
într-un magazin
Ochi holbati si par valvoi
într-un magazin
Spune nu cancerului
într-un magazin
MemoMed 2026 - Editia 32
Dumitru Dobrescu, Simona Negres, Liliana Dobrescu, Ruxandra McKinnon
într-un magazin