Fontana di Trevi

Revenind din exilul francez in Romania de astazi, Letitiei incearca sa recastige mostenirea confiscata a familiei. Totul s-a schimbat, dar s-a imbunatatit prea putin; castiga doar cine isi face loc cu coatele sau isi schimba la timp aliantele politice. Autoarea ne vorbeste despre dezamagire, alienare si despre trecutul care nu trece intr-un roman coplesitor. Totalitarismul pluteste doar ca o umbra deasupra povestii: cand Letitia se intalneste cu prietenii vechi sau se plimba prin Bucuresti, din adancul mintii ei rasar mereu amintiri difuze, legate indeosebi de relatia cu Sorin, in raspar cu pruderia socialiste. Afara totalitarismul face ravagii, dar inauntru miroase a alcool si sex secret. Proasta comunicare cu Sorin si avortul devin motive recurente, o disociere intre trup si suflet. Naratoarea observa si-si aminteste, dar evita sa judece si sa puna o lumina foarte puternica asupra faptelor: chiar si sub Ceausescu, nu totul era rau.In jurul actiunii principale se dezvolta o multime de personaje, comparabile ca anvergura cu cele create de realismul rus. Bogatia de istorii si teme, care la inceput par disparate, dar se unesc la sfarsit, ne duce cu gandul la Proust. Autoarei ii face placere sa-si arunce cititorul in meandrele biografice ale personajelor. Fiecare si-a urmat traseul in postcomunismul romanesc. Constructia ridicata de memoria autoarei contureaza harta istorica a Romaniei si priveste cu un anume pesimism cultural tinerii de succes din clasa mijlocie, oportunismul, promisiunile lui McDonald vecin cu KFC, toate descrise cu extrema naturalete, intr-o proza minunata si echilibrata. Uneori actiunea incetineste si se creeaza imagini memorabile: de exemplu cautarea fericirii, aruncand stramb o moneda in Fontana di Trevi. E literatura europeana mare, facuta de o autoare cu adevarat europeana. (Luca Vazgec, „In cautarea casei confiscate”, Frankfurter Allgemeine Zeitung, 21 octombrie 2023)