Her Soul to Take

Leon Reputația mea printre magicieni este impecabilă. Ucigașul, așa îmi spun, iar să ucid este lucrul la care mă pricep cel mai bine. O singură greșeală și ești mort. Cu o singură excepție: ea. Fata pe care trebuia să o iau, fata pe care ar fi trebuit s-o ucid. Cultul care m-a controlat cândva o vrea pentru el, dar nu am de gând să-mi las noua jucărie în mâinile lor. Rae Am crezut întotdeauna în supranatural. Vânătoarea de fantome este pasiunea mea, dar invocarea unui demon nu a făcut niciodată parte din plan. Monștri cutreieră pădurile, iar ceva străvechi, ceva malefic, se trezește… și îmi rostește numele. Nu știu în cine pot avea încredere și nici cât de adânc este acest întuneric. Știu doar atât: singura șansă să supraviețuiesc este demonul care mă urmărește. Și nu vrea doar trupul meu. Îmi vrea sufletul. Recenzii: „Cartea asta m-a trecut prin toate stările. Am trecut de la „Fată, ești în pericol” la „Îl ador pe Leon”. Pur și simplu nu m-am putut desprinde de ea și mi-a venit să plâng când s-a terminat.” – Ioana R. „Am recitit-o și… wow. Wow. Pur și simplu wow. Sunt obsedată! Intriga, scenele intense, atmosfera întunecată, absolut totul a fost impecabil.” – Alexandra T. „A fost cinematografică, intensă, tulburătoare în cel mai bine construit mod. Imaginile create sunt atât de vii și de puternice, încât am avut senzația că nu citesc o carte, ci mă uit la un film.” – Cristina D. „Cartea asta a fost NEBUNIE curată!!! Și chiar vorbesc serios când spun asta. N-am citit niciodată în viața mea o carte care să-mi dea mintea peste cap în halul ăsta… ȘI MI-A PLĂCUT FIECARE SECUNDĂ!!! Adică… un demon care se îndrăgostește de tine, te posedă și te revendică în toate felurile posibile și ar distruge lumea, cerul și iadul pentru tine? Pe mine m-a convins instant.” – Gabriela N. „Mi-aș fi dorit să pot lăsa note vocale în recenzii, pentru că sunt complet incapabilă să pun în cuvinte ce cred despre cartea asta. Poate revin cu o recenzie completă… sau poate nu.” – Elena P. Fragment din carte „Leon nu m-a lăsat să cad. Era în genunchi lângă mine, cu brațele în jurul meu, strângându-mă la piept în timp ce-mi săruta fața și șoptea: – Așa, fetița mea. Șșș, gata. Gata. Respiră adânc, puiule. Mi-am dat seama că se schimbase muzica. Am recunoscut-o... Cigarettes After Sex... Nothing’s Gonna Hurt You Baby. Pluteam așa, cu ochii închiși, zdrobită și învăluită în căldură, protejată în brațele lui. Aici puteam să uit de toate pericolele din afara acestor pereți și să las întunericul să-mi fie refugiu. Puteam să las păcatul să-mi fie sanctuar, perversiunea să-mi fie terapie, iar un monstru să-mi fie iubit. În franceză există expresia l’appel du vide – chemarea vidului – pentru a numi impulsul brusc de a sări de pe marginea unei stânci, dorința irațională de a intra brusc cu mașina în trafic în ciuda impactului iminent. Aceste impulsuri sălbatice tind să fie alungate imediat din minte, dar oamenii tot le simt. Ce-ar fi dacă ai sări? Ce-ar fi dacă ai băga mâna în foc? Ce-ar fi dacă? Ce-ar fi dacă?”