In Biserica slavei Tale. Studii de teologie si spiritualitate liturgica vol. I
de Viorel Sava
- Editura
- Doxologia
- An apariție
- 2013
- Pagini
- 203
- Format
- Broșată
Descriere
Cartea de față, pe care nu întâmplător am numit-o „în Biserica slavei Tale”, are drept model volumele amintite. Ea dă răspunsuri întrebărilor adresate de preoții slujitori și de studenții teologi, dar și de mulțimea de credincioși pe care îi păstoresc. Totodată, cartea este un răspuns dat provocărilor contemporane, străine de spiritualitatea ortodoxă. „în Biserica slavei Tale”, prin întregul ei conținut, exprimă faptul că în cadrul cultului divin vedem și experimentăm frumusețea netrecătoare a împărăției lui Dumnezeu. Cartea este alcătuită dintr-un număr de articole și studii pe diferite teme, grupate în așa fel încât lucrarea să aibă unitate și continuitate. Menționăm că unele dintre studiile din această lucrare au mai fost publicate, însă materialul prezentat aici este revăzut și refăcut în întregime. Sperăm ca lecturarea acestui prim volum să-i facă pe cititori să le aștepte cu nerăbdare și pe următoarele.
Categorii
Prețuri în magazine
Nu există oferte disponibile pentru această carte.
Cărți similare
Daca ochiul tau este curat
Savastie Bastovoi
într-un magazin
Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar
C. S. Lewis, Sorana Corneanu
în 2 magazine
Adevarata pace a inimii
Sfantul Cuvios Cleopa
în 3 magazine
Cartea lui Enoh
R.H. Charles, Alexandru Anghel
într-un magazin
Liturghia baptismala bizantina
Petru Pruteanu
într-un magazin
Mahabharata
Th. Simenschy
într-un magazin