Insemnari din scoala tacerii

"Slavă ţărilor în care se vorbeşte. Ruşine ţărilor în care se tace." -- Geoges Clemenceau Volumul de faţă înmănunchează prima parte dintr-un lung şir de înseninări pe care le-am făcut despre oameni, fapte şi întâmplări cu care am venit în contact vreme de peste o jumătate de secol. El reuneşte, aşadar, numai acele note care consemnează observaţiile mele asupra vieţii cotidiene şi asupra oamenilor întâlniţi pe drumul parcurs, fără întrerupere, prin diferite instituţii de învăţământ, timp de douăzeci şi unu de ani, dar mai ales în cursul trecerii prin ultimii patru ani, când eram doctorand la Universitatea „M.V. Lomonosov" din capitala Imperiului Rus. Însemnările cuprinse în acest volum, ca şi cele din volumul următor, nu sunt memorii din acelea pe care le scriu unii oameni, cu sau fără funcţii de comandă, pentru a-şi reconstitui trecutul din aduceri aminte, reţinând cu precădere partea lui fără păcate şi crezând că astfel îşi vor asigura fie şi o vagă admiraţie a posterităţii. Ele se constituie într-un document istoric alcătuit din mărturii autentice despre felul cum persoane anonime percepeau mersul ideilor şi evenimentelor politice cu caracter local sau naţional şi cum eu însumi le înţelegeam într-o epocă tulbure marcată de momente dramatice. Am făcut începutul scrierii lor în vara anului 1941, la îndemnul unui profesor din satul meu natal. Nu lipsesc nici însemnările făcute iniţial oarecum cifrat, cum a fost, de pildă, cea despre scrisoarea pe care am trimis-o lui Hruşciov, care mai târziu a fost descifrată. Indiferent de forma şi dimensiunile lor iniţiale, înseninările din acest volum, ca şi cele care vor urma, infirmă părerea celor care cred că a tăcea înseamnă a nu gândi. -- Ion M. Oprea