Mama mamuților mahmuri

Cand esti racit, iei aspirine, bei ceai, iti pui picaturi in nas si stai sub patura, iar ca sa stii ca ti-a trecut si poti sa pleci la sanius cu prietenii tai incerci sa rostesti, clar si fara poticneli, „Mama mamutilor mahmuri nu spune miau-miau-miau“. Desigur, prima data va iesi „mama mamitelor“, apoi „mama maimutelor“, apoi „mama matelor“, dar intr-un tarziu vei rosti fara gres acest frumos exercitiu de dictie care da si titlul unui volum de schite al lui Mircea Santimbreanu. Criticii spun ca este o izbanda a scriitorului, mare maestru al literaturii pentru copii si observator care descopera, cu un ochi fin, intamplari marunte, drame si conflicte din lumea celor mici. Schitele din acest volum au fiecare cate un talc, sunt moralizatoare, dar nu te fac sa te ascunzi sub pat de rusine daca te recunosti in vreun personaj. Oricum te vei prapadi de ras pe seama unor personaje fantastice precum broastele vorbitoare, elefantii cu rochita, berzele inoportune, vei zambi incantat de jocurile de cuvinte si vei accepta, fara rezerve, absurdul unor situatii. Asa este literatura, mai ales cea pentru copii! „Povestirile lui Mircea Santimbreanu din Mama mamutilor mahmuri deschid o poarta fermecata, de basm, a copiilor, a fetelor si a baietilor care invata sa priveasca lumea, sa-i inteleaga limbajul faptelor, al evenimentelor, sa fie un magic taram unde povestea este pe de-a-ntregul rostita de o voce pura, cucerind prin sinceritate, prin transparenta simbolurilor. Mircea Santimbreanu este inzestrat, si ne-a dovedit-o intotdeauna, cu arta de a se copilari frumos, de a-si lasa sufletul sa fie trait, vazut de copii.“ Zaharia Sangeorzan, critic literar roman. Mircea Santimbreanu (1926–1999), scriitor, scenarist si editor roman. A studiat dreptul si filozofia. A fost asistent la Drept, apoi, din 1952 pana in 1960, profesor de istorie intr-o scoala din Bucuresti. A avut functii in sistemul cultural de dinainte de 1989: director general al Centrului National al Cinematografiei, director in Consiliul Culturii, director al editurii Albatros, de unde a fost fortat sa se pensioneze in 1985, fiindca nu se mai bucura de increderea regimului comunist. S-a remarcat ca autor de literatura pentru copii: Langa groapa cu furnici (1964), Recreatia mare (1965), Extemporale si… alte lucrari scrise (1963), Sa stam de vorba fara catalog si Mama mamutilor mahmuri (1980).