Moscova cea fericită - Marea din adâncuri

Scris cu extraordinara maiestrie, romanul Moscova cea fericita este o satira ce surprinde efectele pe care le poate avea ideologia „omului nou” asupra oamenilor in carne si oase, dar si totala nepotrivire dintre retorica si realitate. Moscova Cestnova, o tanara care debordeaza de entuziasm, s-a nascut si a copilarit in vremurile tulburi ale Revolutiei bolsevice. Insa acum lumea s-a schimbat. Tovarasul Stalin a declarat ca „Viata a devenit mai buna! Viata e plina de voiosie!”, iar Moscova e pregatita sa se alature si ea elitei sovietice. Dar visurile ii sunt curmate tragic de cateva accidente care o lasa invalida. Din acest moment, incepe o noua viata: una ciudata, plina de necunoscute si in opozitie cu sperantele de pana atunci. In ciuda tuturor nenorocirilor, fata isi cauta fericirea cu fervoare, incercand parca sa duca la indeplinire promisiunile noii lumi sovietice. In Marea din adancuri, cititorul regaseste multe dintre temele predilecte ale lui Platonov, unicitatea stilului sau straniu, personaje fascinante si o lume care abia se nastea si, inca de pe atunci, isi dezamagea locuitorii. Andrei Platonov (1899‑1951) este unul dintre scriitorii carora o ideologie culturala agresiv-selectiva le‑a lasat in circulatie numai o parte din opera, nu cea mai importanta, astfel ca timp de cateva decenii posteritatea i‑a receptat drept creatori „de pluton”, ocupand un loc de mijloc intr‑o ierarhie oficializata si tocmai de aceea nesupusa revizuirilor periodice firesti. Dintr‑o contemporaneitate care l‑a calificat de cateva ori drept „canalie dusmanoasa”, „agent al chiaburimii”, cantaret al „prostilor si smintitilor”, silindu‑l sa‑si ia nenumarate angajamente de revenire „pe linie”, Platonov a trecut dupa moarte pe langa „dezghetul” hrusciovist, ramanand in continuare autorul unei sume de texte, dar nu al unei opere inchegate. De‑abia in ultimele doua decenii au vazut lumina tiparului mai multe scrieri importante, dintre care se cuvin in primul rand amintite romanele si nuvelele de mai mare sau mai mica intindere: Cevengur (1926‑1930), Groapa de fundatie (1929‑1930), Ca sa fie (1931), Marea din adancuri (1934), Moscova cea fericita (1932‑1936), adica nucleul operei, ceea ce era pana de curand cunoscut alcatuind, de fapt, periferia acesteia, realizata la un nivel remarcabil, dar numai atat.