Muzica si miscare - Manual pentru clasa a III-a (semestrul I + semestrul al II-lea)
de Ana Motora Ionescu, Mirela Rizea Marinescu, Mihaela Predoiu
- Editura
- Intuitext
- Format
- Broșată
Descriere
Setul conţine: Muzică și mișcare - Manual pentru clasa a III‑a, Semestrul I Muzică și mișcare - Manual pentru clasa a III‑a, Semestrul II Manualul respectă noua programă școlară având ca scop dezvoltarea progresivă a competențelor specifice precum și a celor transversale, necesare în viaţa cotidiană. Conținuturile muzicale se îmbină armonios cu cele de limba romana, de știinţe ale naturii, urmărindu-se transdisciplinaritatea. Învățarea prin descoperire, dar și prin activități în perechi sau în echipă, integrarea exercițiilor - joc sunt caracteristici definitorii ale manualului ce urmăresc să implice activ elevul în procesul de descoperire a noilor informații. Unitățile de învățare din cuprinsul manualului au pagini dedicate recapitulării și evaluării, iar la pagina de evaluare, elevului i se oferă o grilă de autoevaluare care îi permite să își stabilească cu ușurință nivelul la care se situează. Contextele oferite pentru învățare sunt familiare elevilor, răspund intereselor și preocupărilor lor. Ele îi încurajează să exploreze, să cerceteze, să caute noi provocări. Sarcinile de lucru sunt însoțite de imagini sugestive, care au rolul de a facilita învățarea, de a-l implica activ pe elev în propria formare, de a-i capta și orienta atenția. Ca element suplimentar de motivare, pentru realizarea sarcinilor, elevii sunt sprijiniți cu indicații de rezolvare. Varianta printată este atractivă, are un design modern și aerisit, adaptat vârstei elevilor, un tipar de bună calitate. Varianta printată vine la pachet cu varianta digitală a manualului, disponibilă pe CD-ul aferent fiecărui semestru. Manualul digital este creat având la bază manualul tipărit, păstrând structura și elementele acestuia, dar contribuind la crearea unei învățări complexe. Varianta digitală a manualului sporeşte eficienţa didactică a demersului școlar. Informaţia oferită prin suporturile vizuale, audio, resursele multimedia este relevantă pentru vârsta elevilor. Manualul de Muzică și mișcare este un instrument de lucru modern și operaţional, care abordează un stil activ de predare-învățare-evaluare, ţinând cont de particularităţile de vârstă ale elevilor.
Prețuri în magazine
Nu există oferte disponibile pentru această carte.
Cărți similare
Matematica. Caietul elevului, clasa a 3-a, semestrul I
Людмила Урсу
în 2 magazine
Matematica. Caietul elevului, clasa 3-a, semestrul II
Людмила Урсу
în 2 magazine
Matematica in cotidian - clasa a 3-a
Daniela State, Aliona Lapusnean, Cristina Popusoi
în 2 magazine
Matematica de concurs clasele a III-a si a IV-a
Eduard Dancila, Ioan Dancila
într-un magazin
Educatie moral-spirituala. Manual - clasa a 3-a
Daniela State, Tatiana Tcaci, Alina-Mihaela Stratulat, Stela Baltag
într-un magazin
Математика 3 кл. Рабочая тетрадь 1 часть
Maria Braghis
într-un magazin