Noptile Deltei si alte poeme

Un poet in Noptile DelteiSunt ani si, poate, decenii, de cand stiu ca in Delta Dunarii traieste retras un poet. Poezia lui, cea de azi, adunata intr-un volum cuprinzator, este, aflu acum, una deseori mai pastrand urmele singuratatii in care a fost scrisa. Imi imaginam, citind poemele acestea, lungi, desfasurate, romantice, cum e sa fii acolo, in, vorba poetului Paul Sarbu, „Noptile Deltei”. Poetul care se vede pe sine intr-un admirabil poem, „tragand din greu la galerele singuratatii”, nu ezita sa-si exprime plastic tristeti si bucurii voalate tocmai in aceste „abatoare ale singuratatii”. Abatoare care nu ucid, ci, poate, dimpotriva.Mi s-a parut ca regasesc, in alte cuvinte si-n alte singuratati, sentimentul trecerii timpului dintr-o carte celebra, Desertul tatarilor de Dino Buzzati. Asemenea locotenentului Giovanni Drogo, Paul Sarbu ajungea in Delta Dunarii, demult, acum vreo trei-patru decenii, si ramane acolo, inghitit de poezia singuratatii, de ceea ce transpare in noul sau volum pe care il recomand celor care mai pot crede in poezia adevarata. Curaj, Paul Sarbu, singuratatea iti poate inghiti zilele si noptile, dar tot de-acolo, din acele treceri ale timpului, poate rasari, iata, o poezie increzatoare in puterile ei, ale cuvintelor, ale expresiei.Cum e sa fii poet in noptile Deltei, numai Dumneata stii, eu pot, cel mult, visa citindu-te.Nicolae Prelipceanu