Descriere

Și a apărut Olea de după ușă. În rochia ei de mireasă, cu aerul alb al voalului căzut peste umeri, cu sânii abia stăpâniți atinși de linia decolteului oval. Nu știu dacă eram în fața ei. Chiar nu știu. M-aș fi speriat probabil dacă mi-aș fi atins fața cu degetele. Și numai ea m-a putut regăsi. – Eu sunt însărcinată, tată. Erau două mere roșii în această imensitate albă. Și cât de bine se auzea un băiat care întreabă și întreabă mereu „Dar mama, mama ce o să zică?”. Și adevărul din cuvintele unei femei împietrită în fața unei fetițe care încerca să o creadă că nu ea, nu ea a aruncat-o în toaletă. Și adevărul acela, cât de singur era! Două mere roșii pe masă, un pachet cu biscuiți și un dicționar rus-român. (Rochia de mireasă, pag. 99)