O singura noapte eterna

Literatura are un singur scop: descoperirea adevarului; si avand ea un scop mare, riguros, renunta de bunavoie la inventie, la fantezie” - opina, istet, Teodor Mazilu. Nu exista scriitori mari cu fantezie! - mai decreta rebelul prozator. Fantezia are in arta doar rolul unei metafore - o posibilitate de a exprima pregnant un adevar. Fantezie are artistul mediocru. Scriitorul adevarat observa si se marturiseste. Balzac n-a inventat, Balzac a avut curajul sa-si marturiseasca gingasia si grosolania, frica si maretia, lacomia si avanturile. Shakespeare, Tolstoi exprima adevaruri despre lume. Obiectul literaturii este cunoasterea.Teodor Mazilu (sau Theodor Mazilu, n. 11 august 1930, Bucuresti, d. 18 octombrie 1980) a fost un dramaturg roman, autor de piese de teatru si scheciuri pentru televiziune. S-a nascut ca al patrulea copil intr-o familie de muncitori.Teodor Mazilu scrie incepand din 1949, mai intai in periodice pentru ca mai apoi sa publice colectii de nuvele si romane. Ceea ce il caracterizeaza pe Mazilu este insa teatrul sau, adesea asemanat cu cel al lui Caragiale. In ciuda cenzurii severe din acea perioada el reuseste sa-si castige publicul luand in zeflemea absurdul caracteristic regimului despotic. Piesa Prostii sub clar de luna, pusa in scena de Lucian Pintilie in 1963 la Teatrul Bulandra este scoasa de pe afis pentru o vreme de autoritati. In anul 1972 publica Ipocrizia disperarii, eseu in care isi prezinta filozofia personala.