Pardon, scuzati, bonsoir

Mi se intampla rar. Din ce in ce mai rar. De regula, ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce traiesc ma indispune pana la depresie. Si totusi, fara motiv aparent, fara iluzii si fara sperante utopice, ma trezesc, uneori, cuprins de o nerezonabila incredere in soarta lumii.S-ar spune, pe scurt, ca lumea sta intr-o tolerabila cumpana. Relele ei nu prevaleaza semnificativ asupra partilor ei bune. Putem inca sa ne asezam intr-un unghi convenabil fata de hartuiala zilnica, sa o interpretam pedagogic si, la limita, sa ne salvam, luand, fata de tot si de toate, o relativizanta distanta. Cat va mai dura insa aceasta cumpana? Si ce e de facut pentru a intretine statica ei precara? - Andrei PLESU