Pedagogie universitara
- ISBN
- 9786303442198
- Editura
- Polirom
- An apariție
- 2025
- Pagini
- 536
- Format
- Broșată
Descriere
Volumul de față apare într-un context educațional marcat de reforme și provocări semnificative în învățământul superior. Adaptarea universităților la noile cerințe ale societății bazate pe cunoaștere, digitalizare, internaționalizare și accentul pe formarea competențelor au impus o regândire a rolului cadrelor didactice universitare. Plecând de la această premisă, în contextul unui cadru legislativ și curricular insuficient dezvoltat în această direcție, volumul propune o abordare sistematică și aplicată a formării universitare din punct de vedere pedagogic, vizând nu doar argumentarea necesității unei formări didactice, ci și oferirea unor repere teoretice, strategice și practice pentru conturarea profilului profesorului universitar ca mediator al cunoașterii. Pedagogie universitară reunește contribuții ale unor specialiști în științele educației, psihologi și practicieni universitari, în încercarea de a construi un suport curricular orientat spre formarea inițială și continuă a profesorilor care predau la nivel academic. Lucrarea se adresează cadrelor didactice universitare, formatorilor și tuturor celor interesați de îmbunătățirea calității actului educațional în învățământul superior.
Prețuri în magazine
-
LI
Librarius
În stocCumpără355,00 lei
Cărți similare
Numere fantastice si unde se gasesc
Antonio Padilla
Puls lexical. Nivelurile A1-A2 (invatarea romanei ca limba straina)
Daniela Kohn
Frontierele cunoasterii
A.C. Grayling
Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi. Othello
Adrian Papahagi
Pedagogie digitala
Olimpius Istrate, Simona Velea, Ciprian Ceobanu
Educatia
Constantin Cucos