Poezia BASA

 Deși autoarea avertizează din capul locului că  Poezia BASA „nu este o istorie a poeziei române din Basarabia, nu este un eseu despre evoluția acestui gen literar în stânga Prutului și nici o monografie“, impresia generală pe care ți-o lasă volumul e de ansamblu bine gândit și bine articulat, urmând o cât se poate de firească evoluție cronologică, însumând aproape un secol de poezie. Compartimentarea pe epoci și generații, ordonarea substanței analitice într-o anumită succesiune sporește senzația de întreg, fără goluri semnificative: Dogmă și rezistență (despre șaizeciști), Evadarea în metaforă (capitol dedicat șaptezeciștilor), Democratizare și sincronizare (fascicule consacrate optzeciștilor) ș.a.m.d. Astfel, acolada analitică are la un pol prima carte (Oglinzi fermecate, 1927) a lui Liviu Deleanu, iar la celălalt, volumul lui Nicolae Popa O mie de ani cu fața la soare (2019).