Polen cazut pe nicio fericire

„Poezia lui Ion Caraion este asemenea epidermei celei mai subtiri – cea de sub brat – pe care au fost stinse nenumarate mucuri de tigara – Canal, Poarta Alba, Gherla, Aiud, minele de plumb de la Cavnic si Baia Sprie. Orice miscare a mainii de a pune pe hartie un vers este comandata de o durere pe care nervii nu o pot uita, chiar daca pielea pare oarecum vindecata. Pentru poet, «Niciun intuneric nu e deplin». Versatilitatea estetica exista, metamorfozele stilistice exista si ele, dar ele nu pot ascunde autoritatea metatemei. «Ce rafinate, in cumpanirea lor», – scrie Ion Negoitescu – «au devenit aluziile poetului! Parca prin versurile lui Caraion s-ar prefira, impleti si despleti Metamorfozele lui Ovidiu…»” (Dorin Tudoran)