Proza scurtă din Basarabia. Volumul 1

Proza scurtă din Basarabia. Volumul 1

de Alexandru Burlacu

Cel mai mic preț:
306,00 lei
Disponibil într-un magazin
ISBN
9789975856119
Editura
Știința
An apariție
2026
Pagini
390
Format
Broșată

Descriere

Colecția „Literatura română din Basarabia” reflectă evoluția genurilor literare în spațiul dintre Prut și Nistru, de la origini până în prezent. Purtând amprenta timpului și a regimurilor politice, textele incluse ilustrează continuitatea literară și spiritualitatea românească de-a lungul a peste două secole. Scrise în condiții uneori ostile, alteori favorabile manifestărilor culturale naționale, aceste opere recompun panorama unei culturi cu o evoluție dramatică. „Antologia prozei scurte din Basarabia” urmărește, prin texte reprezentative, parcursul genului scurt narativ pe durata a mai bine de două secole. Primul volum, care se deschide cu un „înstrăinat”, Constantin Stamati, și se încheie cu un alt „înstrăinat”, Paul Goma, reunește nuvele, schițe și povestiri ale scriitorilor basarabeni. Selecția cuprinde proza secolului al XIX-lea, creația interbelică, integrată contextului cultural românesc, și texte din epoca socialismului sovietic, inclusiv ale generației șaizeciste, care a adus prima schimbare majoră în calitatea scrierilor literare din această perioadă. Multe dintre textele antologate sunt cunoscute doar unui cerc restrâns de cercetători, fiind puțin accesibile publicului cititor din Republica Moldova și aproape necunoscute celui din România și din alte spații locuite de români. Readucându-le în circuitul lecturii, colecția își îndeplinește rolul cultural, literar și istoric, constituind totodată un act de recuperare și reparație. Ediție apărută cu contribuția financiară a Ministerului Culturii. Selecție, studiu introductiv și note biobibliografice de Alexandru Burlacu.

Prețuri în magazine

În stoc doar la Știința, la prețul de 306,00 lei.

  • Știința

    Știința

    Cel mai mic preț
    306,00 lei
    În stoc · editurastiinta.md · acum aproximativ 6 ore