Putea sa fie altcumva
de Daniel Morar
- ISBN
- 9789735077228
- Editura
- Humanitas
- An apariție
- 2022
- Pagini
- 688
- Format
- Broșată
Descriere
„Am devenit magistrat în anul 1990, astfel că, profesional vorbind, sunt de o vârstă cu sistemul de justiție postdecembrist, în care m-am format și pe care l-am influențat într-o anumită măsură. În anii mei de procuror mi-ar fi plăcut să citesc o istorie a justiției din regimul comunist din perspectiva amintirilor și carierei unui magistrat, însă așa ceva nu s-a scris. Nu am lucrat, deci, ca magistrat înainte de 1989, însă am făcut-o din plin după 1990 și, vrând să las o imagine a justiției vremurilor mele, a apărut ideea acestei cărți. Este o istorie subiectivă a justiției din România de după căderea comunismului pentru că redă, în special, momentele cărora le-am fost protagonist sau martor, însă și pentru că nu încerc să obiectivez post factum lucrurile trăite. Evenimentele sunt prezentate așa cum le-am perceput eu în acele momente, cu emoțiile, temerile și deciziile proprii, dar și prin prisma modului cum au fost ele consemnate de presa vremii. Cartea poate fi văzută și ca o istorie a maturizării corpului magistraților, dar și a deformării acestuia, pe alocuri. Oamenii politici nu au cum să lipsească din poveste, iar unii dintre ei s-ar putea să apară chiar mai bine conturați decât am intenționat.“ — DANIEL MORAR
Categorii
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
Nu există oferte disponibile pentru această carte.
Cărți similare
Цвет
într-un magazin
Gustul teatrului
Carmen Mihalache
într-un magazin
Folio. TREI ANI DE SINGURATATE.
Claire Alexander
în 2 magazine
Povestea neamului romanesc - III
Mihail Drumes
într-un magazin
Arta poetica
Padron J.
într-un magazin
Artistul Mihai Ciobanu busuioc pe portativ
Alcstuitor: Valeriu V. Turea
Preț indisponibil