Simfonia animaliera
- ISBN
- 9789734684359
- Editura
- Polirom
- An apariție
- 2021
- Pagini
- 160
- Format
- Broșată
Descriere
Cuprinde Simfonia animalieră şi Hibernalia, publicate pentru prima dată împreună. „Veronica D. Niculescu a reușit ceva extraordinar cu Simfonia animalieră: să creeze limbaj, să facă una din proză, poezie și filosofie, să scrie, pe scurt, o micuță carte mare. O carte pe care o poți citi și reciti iar și iar, vorba lui Doinel, pe «repetă-te la nesfîrșit, nu te termina niciodată».” (Luminița Corneanu) „Este multă poezie în această poveste vie în care singurătatea își capătă o frumusețe aparte, neliniștitoare, născută dintr-un paradoxal amestec de ludic și de sumbre, dar suave abisuri. Veronica D. Niculescu se eliberează de constrîngerile genurilor și ale speciilor, recurgînd la o formulă personală: un poem în proză, o «simfonie» în patru părți, care pot fi privite și ca acte ale unui spectacol de teatru, unul cu măști.” (Dana Pîrvan) „Aș zice despre Simfonia animalieră că este o bijuterie, dacă această expresie n-ar fi clișeistică. Este un foarte bun roman, chiar dacă este un mini-roman, un roman în miniatură, dar este totodată și un foarte bun volum de versuri. Și, da, este o bijuterie.” (Cezar Paul-Bădescu)
Categorii
Prețuri în magazine
Cărți similare
Antologia unui autor. Ion Pop. Cum se scrie un poem
в 2 магазинах
Antologia unui autor. Cartarescu M.O seara la opera
в 2 магазинах
Stanescu N. Opere. Vol.1
в 1 магазине
Antologia unui autor. Ioan Flora. Tradarea metaforei
в 1 магазине
Cimpul de lectura. Poezia lirica. Lucia Turcanu
в 2 магазинах
Stanescu N. Opere. Vol.2
в 1 магазине