Țesut viu

„Oricare din strategiile de lectură recomandate de autor în Îndreptarul său am adopta, pînă la urmă constatăm că Țesut viu. 10×10 de Emilian Galaicu-Păun este un origami literar, aşa cum Rayuela lui Cortazar ar fi un şotron literar. Şi chiar dacă ajungem la această constatare, nu are prea mare importanţă, pentru că în scurtă vreme vom descoperi că autorul e băgat «pînă la coate, ca o moaşă comunală, într-o scriere ce s-ar vrea citită nu atît cu retina, cît cu diafragma». Textul devine propria lui miză, ai cu el o relaţie osmotică, citim cu conştientul şi subconştientul oarecum concomitent (subconştientul este de-a dreptul provocat!), notaţia se transformă în joc de cuvinte, imediat ce şi-a împlinit prima menire, strălucirea se recuperează în fosforescenţă. Astfel, în carte se perindă sintagme şi titluri cunoscute (probabil şi unele necunoscute) care dau lecturii şi un etaj mnemotehnic. Îţi vine greu să păstrezi distanţa dintre demersul auctorial şi cel lectural. Dar asta face parte din miza cărţii. Ţesut viu. 10 x 10 este un tur de forţă şi presupune o lectură infinită, pe cît te ţin puterile.” (Alexandru Vlad)