Tratat de psihologie jungiana
- ISBN
- 9786067198393
- Editura
- Trei
- Format
- Broșată
Descriere
După publicarea a peste 20 de volume din operele lui C. G. Jung, inclusiv a fascinantei sale călătorii interioare ilustrată în Cartea Roşie, Editura Trei vă propune o sinteză adusă la zi a principalelor teme ale psihologiei analitice sau tangenţiale acesteia: arhetipurile, umbra, anima/animus, procesul de individuaţie, imaginaţia activă, alchimia, religia –– pentru a cita doar câteva dintre ele. Tratatul de psihologie jungiană a luat fiinţă din necesitatea de a sistematiza vasta literatură din acest domeniu ce cunoaşte o înflorire spectaculoasă începând cu anii 1980, plasând-o în contextul operei originale jungiene. Fiecare capitol este structurat într-un mod relativ similar, urmând o anumită temă de la apariţia ei în opera lui Jung şi până la noile sale dezvoltări radiale, pentru a facilita studiul şi înţelegerea. Tratatul reuneşte lucrări semnate de analişti jungieni de renume, printre care Anthony Stevens, Verena Kast, John Beebe, Andrew Samuels, Murray Stein, Joan Chodorow, Stanton Marlan. Stilul clar şi concis, numeroasele citate ce vin în sprijinul celor afirmate şi erudiţia autorilor dau o valoare inestimabilă acestui Tratat pentru studenţii şi specialiştii psihologiei analitice. Totodată, el este o lectură interesantă şi incitantă pentru oamenii de cultură din diferite alte domenii. Renos Papadopoulos este profesor la Centrul pentru studii psihanalitice al Universităţii din Essex şi analist jungian, supervizor şi formator, cu practică privată în Londra.
Categorii
Prețuri în magazine
Nu există oferte disponibile pentru această carte.
Cărți similare
66 de zile sa te imprietenesti cu anxietatea. Un notebook hipnotic
Ana Preoteasa Sturzu
в 1 магазине
Actioneaza si gandeste ca o pisica Vol. 2
Stephane Garnier
в 1 магазине
Manual de Numerologie
Eduard Agachi
в 1 магазине
Castiga mai mult streseaza-te mai putin!
Fergus O'Connell
в 1 магазине
Invatatorul lumii. Viata si invataturile lui J. Krishnamurti
R.E. Mark Lee
в 1 магазине
Creierul va joaca feste
Albert Moukheiber
Цена недоступна