Una cu viata
- ISBN
- 9786064409478
- Editura
- Curtea Veche
- An apariție
- 2021
- Pagini
- 184
- Limba
- Română
- Format
- Broșată
Descriere
Cartea e concepută astfel încât să poată fi citită de oriunde o deschizi. Mai mult, indiferent dacă ești sau nu familiarizat cu ideile autorului, ai ocazia să descoperi aici chintesența gândirii și temele predilecte ale lui Tolle, în special accentul pus pe relația cu natura și Universul, cu care suntem una. Eckhart Tolle (n. 16 februarie 1948) este considerat unul dintre cei mai originali şi mai inspiraţi călăuzitori spirituali ai timpului nostru. S‑a născut în Germania, unde şi‑a petrecut primii 13 ani din viaţă. După ce a absolvit Universitatea din Londra, a devenit cercetător şi îndrumător la Universitatea Cambridge. La 29 de ani, în urma unei transformări spirituale profunde, vechea sa identitate a fost literalmente dizolvată şi viaţa i s‑a schimbat radical. Următorii ani şi i‑a dedicat înţelegerii, integrării şi aprofundării acestei transformări, care a marcat începutul unei pasionante experienţe spirituale. Eckhart Tolle nu s‑a aliniat niciunei tradiţii sau religii, dar nici nu a respins vreuna. Învăţăturile sale transmit un mesaj simplu şi în acelaşi timp profund, cu claritatea şi simplitatea vechilor maeştri spirituali: există o cale către eliberarea de suferinţă şi dobândirea păcii interioare.
Categorii
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
În stoc la 3 magazine, cu prețuri între 170,00 lei și 179,00 lei (diferență de 5%), cel mai mic preț la Librarius. Cel mai bun preț de azi este minimul istoric; ultima modificare de preț: 20 aprilie 2026.
Cărți similare
Folio. RETETE PENTRU INIMI FRANTE.
Iolanda Prodan, Saki Kawashiro, Mihaela-Iolanda Prodan
în 4 magazine
Folio. RESTAURANTUL RETETELOR PIERDUTE.
Hisashi Kashiwai, Sinziana Dobrogeanu-Zarinschi
în 3 magazine
Regele balului
Lucretia Barladeanu
în 3 magazine
Margaritare folclorice .Lume lume
Iulian Filip
în 2 magazine
Despre batranete ca gen literar
Val Butnaru, Vasile Butnaru
în 3 magazine
Folio. CASA DE PE STRADA GEMITO.
Miruna Bulumete, Domenico Starnone
în 3 magazine