Undeva, la o margine de lume

"... Cu pas domol şi comoara sufletului îmbogăţită de măreţul tablou al înserării, urcăm panta îndreptându-ne spre casă. Mai întâi, însă, ne uităm dacă cele câteva animale de pe lângă ea s-au dus la culcare. Şarpele, holtei singuratec a intrat de mult la adăpost. Cele două chipmunks, după chip şi asemănare nişte veveriţe în miniatură, stau şi acuma pălăvrăgind pe prispa casei lor. De altfel, sunt tare drăgălaşe aceste mereu foarte curioase şi neastâmpărate chipmunks,dar cam încrezute de când cu Walt Disney, care peste noapte a făcut adevărate vedete din ele. Speriate şi puţin cam ruşinate, când dau cu ochii de noi, o zbughesc repede la culcare. În grădină veveriţele dorm adânc în scorbura lor. După cină şi-un pic de taifas, ne ducem şi noi dorului, legănaìi de murmurul tânărului Laurenţiu, care de aici, din dreptul casei şi-a grădinei noastre, îşi ia rămas bun de la muma lui, Ontario, pornind acum singur în lume, la vale tot mai la vale. Dar să-l lăsăm să-şi urmeze drumul lung şi aspru în trânta grea cu bolovanii şi colţurile încăpăţânate de stâncă, îndreptându-se spre soare-răsare, unde îl întâmpină oceanul cel mare, pe numele lui Atlantic. Noi, să ne vedem de somnul nostru, ca mâine în zori s-o pornim tot la drum lung, dar spre soare-apune, către celălalt mare ocean, pe numele lui Pacific. E noapte adâncă aici la o margine de lume..."