A AVEA sau A FI? Trei
автор: Erich Fromm
- Формат
- Мягкая обложка
Описание
autor — Erich Fromm, editura — Trei, 264 de pagini. Într-o lume care nu mai crede nici în fericirea prin consum şi nici în binefacerile concurenţei egoiste şi ale progresului nelimitat, A avea sau a fi? este un manifest pentru o nouă ordine psihologică şi socio-economică. Fromm urmăreşte istoria şi efectele a două moduri fundamentale de a exista: cel bazat pe avere, putere şi agresivitate, respectiv cel motivat de dragoste, dăruire şi spontaneitate. Soluţiile ieşirii din starea de depresie şi dezumanizare birocratică sunt articulate într-un program socio-economic temerar, care merge de la iniţiativele individuale ale „consumului sănătos» şi ale intensificării trăirilor spirituale până la măsuri globale în favoarea unei democraţii participative, a unui management umanist şi a diminuării inechităţilor flagrante. Punând laolaltă argumente psihanalitice şi marxiste cu revelaţii din mistica medievală şi cu subtile analize macroeconomice, şi ţintind deopotrivă excesele capitalismului şi socialismului, A avea sau a fi? este o sinteză surprinzător de actuală.
Категории
Цены в магазинах
В наличии только в Biblion; цена: 232,00 lei.
Похожие книги
Arta de a asculta
Erich Fromm , Irina Henegar
в 3 магазинах
Arta de a fi
Erich Fromm , Raluca Hurduc
в 2 магазинах
Arta de a iubi
Erich Fromm , Ruxandra Visan
в 2 магазинах
Limbajul uitat
Costel Popa, Erich Fromm
в 1 магазине
Душа человека
Erich Fromm
в 3 магазинах
Искусство быть
Erich Fromm
в 3 магазинах