Antoniu si Kawabata

Un intelectual ratat, transformat prin proprie optiune in closard, poate provoca repulsie, dezgust, compasiune. Antoniu – marele povestitor – naste dragoste. O dragoste calda, christica, o dorinta irepresibila de a-l salva, de a-i schimba destinul. Kawabata – ascultatorul ascuns sub haine umile – este sarac cu duhul. El va mosteni imparatia cerurilor. Iar Placintica, cealalta Kawabata, este frumusetea si speranta: o floare de mucigai. Antoniu si Kawabata este o poveste despre libertate, alegere si toleranta, care, in marinimia ei, daruieste trei posibile finaluri.

“Ceea ce o deosebeste hotarit pe Iolanda Malamen de majoritatea colegilor ei este calitatea extraordinara a scriiturii.” (Stefan Agopian)

“Perspectiva oarecum istorica si sociologica nu anuleaza insa latura umana, disponibilitatea permanenta a autoarei de a observa, de a nota si de a incerca sa inteleaga toate dramele oamenilor, sentimentele, sperantele si dezamagirile lor. Adaugata impresionantei sale sigurante stilistice, aceasta atitudine simpatetica, participativa, vorbeste de la sine despre indiscutabilele calitati de prozatoare ale Iolandei Malamen.” (Tudorel Urian)