Описание

„Ii intorc spatele gratios si formal,iar el parca stie ca pe spatele meu, stau scrise povestile noastre rand cu rand, de atunci de cand ploua infernal,iar eu alergam cu umerii goi, intruna cu el cochetand.Nu vorbim foarte mult, nici nu avem ce ne spune,alegem din vitrina acelasi vin dulce si aceleasi tigari,daca ne-ai vedea, suntem aceiasi nebuni neschimbati,doar ca azi ne iubim mult mai mult decat ieri si radem cand de varsta noastra suntem intrebati.Noi n-avem ani, noi n-am numarat nici toamne, nici primaveri.Ascunsi de lume am trait, pe plaja, prin lume straina,am facut dragoste in acelasi lift si ani de zile in aceeasi masina.Imi atinge urechea cu buzele-i, ravasitor,cand eu in sfarsit nu mai sunt, nici dulce dezastru, nici #bolnavadedor.Ii calc camasi, lui celui care – are raspunsuri multiple la o singura intrebare.Bantui prin magazine, alergand ca un copil printre vitrine,cautand sa ii asortez pantofii, costumul si cravata perfect,ii caut, ii caut prin mii de calitati, macar un singur defect.Ascultam impreuna melodii pe repeat, la balconul etajului ’20,cu becuri aprinse si draperii care curg pe trupurile noastre goale si reci.– Eu nu mai plec, nici tu sa nu pleci.Mai tii minte cand in diminetile noatre tarzii,tu scriai pe foi albe cu creionul, nenumarate prostii?– Hai sa uitam, te dezbrac si stelele incep sa cante in cor.– O sa iti arat cum se simt versurile din „Bolnava de dor”.”Corina Bezdiga, #Bolnava de Dor