Cineva stie

Cursul de scriere creativă nu a fost nicicând mai periculos ca în acest semestru. Cum ascunzi o crimă timp de douăzeci de ani și continui să trăiești ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Elizabeth Davis trăiește această contradicție. Ziua, e profesoară de engleză respectabilă, care citește și corectează povești. Noaptea, e femeia urmărită de fantoma unei crime petrecute cu aproape douăzeci de ani în urmă. Și acum, cineva îi trimite un manuscris anonim, capitol după capitol, care dezvăluie tot ce a încercat să șteargă. Noah e bărbatul pe care n-ar fi trebuit să-l lase niciodată să se apropie de ea. Dar a apărut întâmplător în viața ei și nu poate să-i ma idea drumul. El poartă pe umeri pierderea tatălui său, victima acelei nopți, iar ea știe mai multe decât poate spune. Între ei se naște o atracție periculoasă: dorința de a fi împreună se amestecă cu teama că un singur cuvânt greșit poate dezvălui adevărul. Fiecare conversație devine un interogatoriu mascat. Fiecare atingere e o mărturie care ar putea să o condamne. Și totuși, în ciuda riscului, nu poate să se oprească. Pentru că unele jocuri nu se aleg, se joacă până la capăt. Recenzii „Vi Keeland apasă pedala de accelerație de la prima până la ultima pagină și face aproape imposibil să nu ții partea lui Elizabeth, în ciuda greșelilor ei. Cititorii vor sta treji toată noaptea.” — Publishers Weekly „Mi-a plăcut enorm! Doamne, ce final! O cursă amețitoare pe un drum întunecat, cu o răsturnare de situație pe care nu o vei vedea venind.” — Sarina Bowen, autoarea bestsellerului „The Five Year Lie” „Nu există altcineva în afară de Vi Keeland care să mă facă să trec prin atâtea emoții.” — Natasha Madison, autoare bestseller USA Today „Este ceva în stilul de scriere al acestei autoare care te atrage de fiecare dată și nu te mai lasă să pleci.” — Booklover4life Fragment din carte „Îmi aduc aminte camera de hotel descrisă de Hannah. Pereții bej, fără viață, draperiile grele de culoarea mușchiului care ascundeau tot ce se întâmpla înăuntru, mirosul stătut al anilor de neglijență. Felul în care lumina era prea slabă ca să se reflecte pe vreun obiect, covorul ieftin, tocit, umed nu doar din cauza sângelui. Fusesem în acea cameră o singură dată. În noaptea aceea. Noaptea în care Jocelyn m-a sunat plângând și mi-a spus că are nevoie de ajutor. Și totuși, imaginile din mintea mea sunt atât de vii datorită descrierilor din capitolul pe care l-am citit și a tabloului pe care Jocelyn mi-l zugrăvise în minte când, în sfârșit, a recunoscutadevărul și mi-a spus ce se întâmpla de luni întregi.”