Confruntari postimperiale

Cartea Confruntări imperiale. Proiecte transnaționale la Paris și în alte părți, 1917-1922 urmărește istoria unei rețele de basarabeni și emigranți ruși albi care, după prăbușirea Imperiului Rus și unirea Basarabiei cu România în 1918, au încercat, în perioada Conferinței de Pace de la Paris din 1919, să promoveze alternative la integrarea provinciei în România. Invocând principiul autodeterminării și ideea unui eventual plebiscit în Basarabia, aceștia au contestat caracterul românesc al provinciei și au susținut proiecte politice diferite: de la autonomie în cadrul României sau al Ucrainei până la reintegrarea Basarabiei într-o Rusie democratică sau într-o monarhie rusă restaurată. Deși aceste demersuri au eșuat, cartea arată cum astfel de inițiative, aparent marginale, au alimentat discursurile antiromânești în provincie și au influențat identitățile individuale și colective în perioada interbelică. „Această carte reprezintă o contribuție esențială și uimitor de bogată pe tema tranziției (post)imperiale în zonele de frontieră la sfârșitul Primului Război Mondial și în perioada care a urmat. Mai mult, ea constituie o îndemnare adresată istoricilor din Europa de Est de a reevalua marginalitatea și eșecul în perioadele de criză ca variabile-cheie pentru a înțelege întreaga gamă a experienței și acțiunii umane în zona de destrămare a imperiilor.” (Andrei Cușco, Iași) „Viețile și opiniile acestor „oameni de altădată” sunt cel puțin la fel de fascinante ca și bine cunoscutele povești de succes ale unor moldoveni precum Pantelimon Halippa și Ioan Pelivan, care au militat pentru reunificare în anii tumultuoși 1917–1918, la Chișinău. Dintr-odată, istoria pare să fie plină de concepte fluide, inițiative eșuate, politicieni ezitanți, contingențe istorice și electorat confuz. … Autorul merită respect pentru că a îndrăznit să redeschidă o narațiune uzată, și totuși, a reușit să ofere cititorului un nou tablou lucid și bine fundamentat.” (Wim van Meurs, Nijmegen) „Cititorul va descoperi o istorie despre periferie și despre actorii periferici din vârtejul parizian care pare straniu de familiar – nici detaliile și aspectele practice, nici deznodământul nu se deosebesc prea tare de multe alte încercări, inclusiv de cele arabe sau ale slovacilor anticehoslovaci – și totuși va părea o terra incognita, deoarece această poveste a fost atât de marginală în istoriile naționale până când Svetlana Suveică a readus-o la lumină.” (Gábor Egry, Budapesta)