Dialoguri socratice

Cum poate fi oare povestit ce se intampla in dialogurile acestea ale lui Platon, numite, dupa eroul lor, socratice? Caci aparent aici nu se intampla nimic. La capatul fiecarei infruntari, care ii destrama partenerului de dialog — si deopotriva cititorului — iluzia ca ar sti ceva despre tema aruncata in discutie, nu ne alegem cu nici un raspuns. Vedem in schimb felul in care, intreband, gandirea intra in miscare. Iar spectacolul unei minti care porneste la drum este un prodigium: exista oare minune mai mare decat sa vezi miscarea mintii cu ea insasi? Sa vezi ceva care lasa urma propriilor pasi nevazuti? Acest ceva care intreaba, raspunde, infirma orice raspuns, revine intreband din nou si ia act de stiinta nestiintei sale — este constiinta. Asa a inceput filozofia: povestind constiinta, punand in scena spectacolul ei prodigios.