Douazeci de poeme de iubire si un cantec de disperare

Publicat in 1924, cand poetul avea 19 ani, volumul Douazeci de poeme de iubire si un cantec de disperare ramane cea mai cunoscuta si mai citita scriere a lui Pablo Neruda. Un amestec dulce-amar de exuberanta, pasiune, senzualitate si dezolare, cartea i-a adus poetului chilian recunoasterea internationala, situandu-l printre cei mai apreciati scriitori ai continentului sud-american.

Volumul apare la Vellant in formula bilingva, in traducerea lui Dan Munteanu Colan, cu ilustratii semnate de Nura El-Sayed.

Pablo Neruda, pe numele sau adevarat Ricardo Eliecer Neftali Reyes Basoalto, s-a nascut in 1904 la Parral, dar si-a petrecut copilaria in Temuco, un orasel feroviar de a carui amintire se va simti intotdeauna legat. Pablo Neruda si-a descoperit de foarte tanar talentul literar, primul sau volum de versuri fiind publicat pe bani proprii in 1923, cand poetul avea 18 ani. in paralel cu scrisul, Neruda a fost extrem de implicat in viata sociala a tarii sale, incepand de foarte devreme o cariera diplomatica - a fost consul al Chile in India, Singapore, Birmania, Spania, Franta -, continuata cu functia de senator si candidatura la presedintie din partea Partidului Comunist, in care s-a inscris in 1945.

Recunoasterea internationala a poetului Neruda a culminat in 1971 prin acordarea Premiului Nobel pentru Literatura. Motivatia Academiei Suedeze este cat se poate de elocventa in acest sens: „pentru opera lui, care, cu suflul unei forte elementare, da viata destinului si viselor unui intreg continent.“

Pablo Neruda a murit doi ani mai tarziu, in Santiago de Chile, dupa instaurarea dictaturii militare a generalului Pinochet. Scriitorul chilian Jorge Edwards afirma: „metaforic vorbind, Pablo s-a imbolnavit o data cu tara si s-a stins din viata o data cu instaurarea tiraniei.“