Fantoma din Canterville

Rapid, familia face cunostinta cu batranul locatar, care, departe de a-i speria, ii deranjeaza doar pe adulti cu zgomotul de lanturi si de catuse tarate pe podea. Urmeaza adevarate negocieri intre Otis si fantoma, careia ii ofera o sticluta de ulei pentru a-si unge lanturile, compensand insultele gemeniilor familiei care-i intind amuzati capcane- aluneca, de pilda, pe podeaua data cu unt sau primeste o perna in cap. Fostul ucigas se izoleaza si se simte umilit. Salvarea vine insa de la Virginia, fiica ministrului. Emotionata de suferinta fantomei, aceasta se roaga pentru sufletul lui sir Simon si plange pentru pacatele lui, ca sa-l imbuneze pe Ingerul Mortii. In final, fantoma isi gaseste linistea in iarba inalta a Gradinii Mortii. Cu umorul subtil al lui Oscar Wilde, cartea nu spune numai o poveste despre fantome simpatice, ci dezvolta si o alegorie despre viata si moarte, privind cu un ochi amuzat confruntarea dintre doua culturi, una conservatoare, britanica, alta americana, “fara ruine si mistere”.