Fluturii din pandispan

Poezia lui Brumaru e o transfuzie directa de senzualitate, in descendenta elegiacilor latini. Alchimistul fierbe sentimentele si vocabulele in acelasi cazan cu mujdeiul si leusteanul, obtinand balsamuri tamaduitoare (pentru cei care le servesc in doze precise, homeopatice). Este cavalerul aristocrat (Casanova, nu Don Juan), popularizand baladele de menestrel medieval, imaginile pagane topindu-se intr-un aliaj de licentios si de sacralitate solemna. In consecinta, poezia sa este una a comoditatii, a echilibrului: tandretea coplesitoare este temperata de ironia detasarii livresti, inocenta starii primordiale este pigmentata cu piperul limbajului dezgolit, iar dionisiacul ritualurilor frivole, orgiastice este prelucrat in photoshop de apolinicul tiparului clasic. Decupati, intr-un joc secund, din ierbarele si insectarele sale, fluturii aterizeaza, pentru a poza, in pandispanul deliciului postmodern, pentru a-si (re-)lua zborul firesc: din literatura in gradina.