Franghia inflorita

„Franghia inflorita continua si, cumva, incheie « saga familiala », in centru cu aceleasi personaje: tatal (« mortul iubit »), sotia (Camelia) si fiul (Sebastian). Amplul poem alatura fragmente din viata casnica, vise serafic-atroce, amintiri, meditatii asupra poeziei, excursuri in/ discursuri despre « lumea de dincolo », intr-o formula care este, deja, « marca inregistrata Radu Vancu ».Idilicul si grotescul, ironia disperata si burlescul, cruzimea si delicatetea, limbajul colocvial, cel parabiblic si cel intelectual-filosofic, imaginarul debordant si notatia imediatului genereaza un univers pulsatoriu, a carui « pneuma » e dorinta (si posibilitatea?) de a fi fericit.Radu Vancu se distanteaza atat de poezia « mizerabilista », a desperados-ilor de cafenea, cat si de cea zis neoexpresionista, a (pseudo)ruralilor rataciti prin crasmele marilor orase. Mai exact spus: se detaseaza din « plutonul douamiist », impunandu-se ca unul dintre cei mai importanti poeti romani de azi.”Alexandru Musina„O carte scrisa impecabil, in deja binecunoscuta tehnica Vancu.O carte generoasa si intransigenta (doar poezia e arta de familie, nu?).O carte cu care sa-ti pipai intruna inima fericita, cu delicatetea unui elefant tanar zdrobindu-si linistit craniul cu trompa.O carte extrem de emotionanta.O prima mare carte de poezie pe care o da generatia noastra.”Dan Coman„Franghia inflorita este o carte de splendide poeme expiatoare pe care nu le pot apropia, ca amploare a constiintei poetice, decat de poezia lui Virgil Mazilescu si de cea a lui Cristian Popescu. Oniricul zdruncinator din Caiet de caligrafie si de citire sau stranietatea induiosatoare si captivanta din Familia Popescu stau, in Franghia inflorita, sub semnul acelui vers extraordinar al lui Mazilescu (ce catalizeaza parca, peste un veac, versul eminescian): « te-am sarutat eu mortul ». Nu e nimic fals si nu e nimic glorios in impacarea ce se asterne peste paginile acestui album de familie cumplit si feeric la capatul caruia regasesc, alaturi de Radu Vancu, o mare liniste indoliata, speranta si mangaierea de dupa dezastru.”Claudiu Komartin