Описание

„In anul 2000, adica la o distanta de zece ani de la aparitia volumului intitulat Devant l’image, devenit intre timp referinta inconturnabila in domeniul studiilor vizuale, Georges Didi‑Huberman publica in aceeasi colectie „Critique” a editurii pariziene Minuit un fel de continuare, pe care o numeste simplu, dar incitant, Devant le temps. Duce astfel mai departe discutia despre supradeterminarea imaginilor si metoda istoriei artei, interogand de asta data modelul istoriografic adoptat de aceasta, pertinenta, rezistenta, fisurile si alternativele lui. Punand problema timpului vizual, el deschide o reflectie de anvergura despre contributia imaginilor la cunoasterea istoriei. A fi in fata timpului inseamna sa intelegem ca imaginea nu se subordoneaza unei traiectorii istorice prestabilite, ca nu putem studia inscrierea imaginii in timp fara sa examinam si miscarea inversa, adica inscrierea timpului in imagine. Dar daca imaginea „rupe” timpul, dupa cum arata Didi‑Huberman in fiecare dintre studiile cuprinse in acest volum, atunci ce fel de practica devine istoria artei? Daca imaginea ia istoria „in raspar”, adica o supune unei logici a anacronismului, dupa cum reiese din reflectiile pe care Didi‑Huberman le formuleaza aici citind atent si citand riguros autori precum Aby Warburg, Walter Benjamin sau Carl Einstein, atunci cum ne putem orienta in cultura vizuala, cum privim imaginile, cum vorbim si scriem despre ele, cum construim un discurs interpretativ adaptat la complexitatea lor fundamentala?” ( din postfata Laurei Marin)