Intamplari in irealitatea imediata. Inimi cicatrizate. Vizuina luminata

„Unul din scriitorii care au izbutit sa infranga cliseele vremii si sa faca din boala o experienta cu adevarat tulburatoare a fost M. Blecher. Reticent si aproape pedant in observatiile sale, minutios si aspru in analiza, constient ca toate tribulatiile traite nu sunt decat un purgatoriu pe care e silit sa-l traverseze, Blecher si-a privit boala cu sentimentul unei fatalitati decente, cu constiinta incurabilitatii ei. (…) Tipologic, proza lui Blecher apartine, asadar, directiei autenticiste si experimentale, literaturii de factura subiectiva, confesiva, promovata si teoretizata la noi de Camil Petrescu. Pentru Blecher, lumea pe care cuvintele o cauta cu exasperari epuizante, de animal de prada, e aceea a visului. Este irealitatea imediata in care viata obisnuita se despoaie de carnea ei flasca si amorfa, pentru a ramane in ipostaza grotesc-fascinanta de schelet, de fantosa ireala, artificiala. Realitatea – care e, pentru Blecher, o fiinta greoaie si buimaca – poarta in pantecele ei germenii visului, un intreg imperiu de proiectii onirice. (…) Intr-un registru al maximei calofilii, prozatorul ne-a dat imaginea fiintei despovarate de propriul ei corp, in care s-a cuibarit, voluptos, suferinta.” (Radu G. Teposu)Max L. Blecher(n. 8 septembrie 1909, Botosani – d. 31 mai 1938, Roman) a fost un romancier roman de origine evreiasca. Si-a semnat toate cartile M. Blecher. In schimb, corespondenta privata o semna Max L. sau Marcel.Tatal sau, Lazar Blecher, proprietarul unei fabrici de sticla, era destul de instarit. Prozator si poet cu o sensibilitate maladiva, Max Blecher face parte din aceeasi generatie literara cu Mircea Eliade sau Anton Holban, scriitori care aduc in spatiul literaturii romane un spirit confesiv fara false pudori, remarcabil gratie coordonatei unei luciditati dilatate de veritabila febra existentialista. Din acest motiv, Max Blecher este considerat de critica literara drept principalul reprezentant al literaturii autenticitatii.Isi intrerupe cursurile la Facultatea de medicina din Paris imediat dupa declansarea bolii sale: Max Blecher suferea de o boala pe atunci incurabila, morbul lui Pott, tuberculoza la coloana vertebrala. A fost internat in cateva sanatorii, intai la Berck-sur-Mer, in Franta, apoi la Leysin, in Elvetia. Apoi a fost internat in sanatoriul de la Techirghiol. Operele sale sunt in foarte mare masura autobiografice. Suferintele sale atroce l-au impresionat profund pe Mihail Sebastian, care a facut din Max Blecher un personaj foarte important al Jurnalului sau.