Jurnal de psihanalist
автор: Vasile Dem. Zamfirescu
- ISBN
- 9786064025807
- Издательство
- Trei
- Год издания
- 2025
- Страницы
- 256
- Язык
- Румынский
- Формат
- Твердая обложка
Описание
Prima întâlnire cu inconștientul a avut loc în timpul analizei personale, pe care am descris-o în volumul În căutarea sinelui. Reacțiile provocate de această întâlnire au variat de la surprindere, contrariere, disconfort până la entuziasmul asociat revelațiilor. Fie că am vrut să cunosc și alte zone ale inconștientului meu, fie că nu am mai reușit să mă desprind de fascinația exercitată de această lume paralelă conștiinței, lume guvernată de cu totul alte legi, fie ambele, fapt este că imediat după încheierea analizei personale în 1988 am început să practic psihanaliza, așa cum se putea atunci, clandestin… Am notat în Jurnal doar momente cairotice din analize sau din autoanaliza mea, și nu procese complete („cazuri“). Cu alte cuvinte, am redat vise, acte ratate, transferuri, reacția mea inconștientă ca psihanalist la proiecțiile analizanților (contratransferul) – toate, modalități privilegiate de manifestare a inconștientului în ora de psihanaliză… Dacă ar trebui să schițez o hartă, atunci aș trasa mai întâi două axe principale, și anume, axa conflictelor pulsionale și axa deficitului narcisic, mai discretă, dar nu mai puțin definitorie și eficientă... Pe lângă deficit narcisic și conflicte inconștiente, apar în Jurnal și manifestări sporadice ale inconștientului „bun“, mai întâi Supraeul, sau cenzura, care însumează, grație unor interiorizări emoționale în prima copilărie, valori fundamentale pentru existența în cultură, precum și exprimări simbolice ale arhetipului sinelui. Vasile Dem. Zamfirescu (n. 1941) este profesor universitar, psihanalist, membru formator și supervizor al Societății Române de Psihanaliză, membru al Asociației Psihanalitice Internaționale (IPA), cofondator și președinte al Asociației Insight care promovează psihanaliza relațională, autor al mai multor cărți cu teme de psihanaliză. Vorbim în același timp, fără să știm, două limbi: limba conștientului și limba inconștientului. Deși distincte ca mesaj, una ținând de lumea diurnă a rațiunii, cealaltă de lumea nocturnă a pulsiunilor și a posibilităților neîmplinite („umbra“ lui Jung), ca mod de manifestare, ele sunt indistincte. Limba inconștientului se insinuează în țesătura limbii conștientului, așa încât de multe ori este confundată cu gazda sa. Vasile Dem. Zamfirescu După anul 1990, Vasile Dem. Zamfirescu și-a propus și a reușit să-și grupeze activitățile în jurul unui singur scop: promovarea psihanalizei în cultura română. În paralel cu activitatea din cabinetul de psihanaliză, începând cu anul 1990 a predat la mai multe facultăți din București, transmițând mai multor generații de studenți cunoștințe despre psihologia sau filosofia inconștientului. Cărțile publicate în ultimii ani s-au alimentat din activitatea de profesor: Introducere în psihanaliza freudian și postfreudiană (curs ținut la Facultatea de Psihologie a Universității Titu Maiorescu) și Filosofia inconștientului. Începând cu anul 1994, Vasile Dem. Zamfirescu a coordonat la Editura Trei, al cărei cofondator este, colecția Biblioteca de psihanaliză, care include operele lui Freud și Jung, înlocuită astăzi de colecția Psihanaliză contemporană. Dintre cărțile sale, două au fost distinse cu premii semnificative: În căutarea sinelui a primit în anul 1994 Premiul pentru critică și eseu din partea Asociației Scriitorilor din București, iar Filosofia inconștientului a primit în anul 2018, din partea Academiei Române, Premiul Constantin Rădulescu-Motru. Cuprins Întâlniri zilnice cu inconștientul 1999 Autoanaliză: un coșmar cu sens neașteptat 2000 Mi‑am cam mutat analiza acasă Mă dezvolt aici Mesaje din inconștientul colectiv? Am încheiat trecerea de la comunism la capitalism Vorbim în același timp Jobul meu ca psihanalist Autoanaliză: oedipul meu după 14 ani Sirena și iepurele 2001 Autoanaliză În ședința de luni Un insight tulburător Autoanaliză: m‑am împăcat cu tatăl meu Funcția orgasmului Transfer de transfer Fenomene paranormale în psihanaliză? 2002 Recuperarea oedipului Un vis oribil Fratele, nu tatăl Milionarii și psihanaliza Final de analiză? Sindromul cavalerului După vacanța de vară 2003 Vise de final Desomatizare Un vis inaugural Aflu lucruri noi Anatomia unui transfer patern Copilul nostru 2005 Un act ratat edificator 2012 M‑am hotărât… să-mi citesc dosarul De la rușinea sexuală la rușinea existențială VDZ‑eul La cursul de psihoterapie Coșmar cu stafii Urât de două ori în aceeași zi 2013 Autoanaliză: ascendență boierească? O erecție de 30 de centimetri Premiul cel mare Am bătut patul pe loc Autoanaliză: în preziua operației Autoanaliză: idealizările mele A fi psihanalist înseamnă a lucra în transfer Inconștientul psihanalistului 2014 În dimineața asta mi‑am dat seama Iubirea de transfer poate fi sublimată! Autoanaliză: inconștientul bun 2017 Fragment de autoanaliză După ce analizanda… 2018 Misterele psihanalizei Un transfer matern negativ Autoanaliză Fețe ale oedipului 2019 Revanșa onirică De la fotoliu la divan 2020 Am intrat în oedip! Când psihanalistul plânge Oedipul perfect Vineri, în ultima zi 2021 Vis contratransferențial De la negarea realității la negarea de sine Un vis cu mascați! Frumușelul meu! N-o să vă placă visul meu! Autoanaliză: o victorie asupra narcisismului 2022 Isus a fost femeie! Cum vindecă psihanaliza Bilanț spontan 2023 Ora de astăzi cu Sofia Un act ratat compus O explicație pentru procrastinare 2024 S-a întors Liviu Când corpul vorbește prin vis Un insight la telefon Final de analiză Un moment de analiză mutuală 2025 În loc de încheiere Mulțumiri
Категории
Цены в магазинах
В наличии в магазинах: 2; цены от 265,00 lei до 268,00 lei (разница 1%); дешевле всего в Librarius.
Похожие книги
Freud Opere Esentiale vol. 11 Tehnica psihanalizei
Sigmund Freud, Roxana Melnicu, Vasile Dem. Zamfirescu, Roxana Melnicu, Vasile Dem Zamfirescu
в 2 магазинах
Nevroza balcanica
Vasile Dem. Zamfirescu
в 2 магазинах
Omul in cautarea sensului vietii
Viktor Emil Frankl, Florin Tudose
в 4 магазинах
Fericirea e in actul urmator
Marius Manole
в 4 магазинах
O vara cu Isidor
Veronica D. Niculescu , Niculescu D
в 2 магазинах
Comunicarea nonviolenta
Marshall B. Rosenberg
в 1 магазине