Legile Lumii. Mediul Inconjurator Explicat Cu Ajutorul Fizicii
автор: R. Lehoucq, J.M. Courty, E. Kierlik
- ISBN
- 9789975616096
- Издательство
- Arc
- Год издания
- 2005
- Страницы
- 160
- Язык
- Румынский
- Формат
- Мягкая обложка
Описание
Legile lumii sînt legile mediului în care trăim. Ele pot fi observate în realitatea cotidiană, în natură, în sport sau în tehnică. Astfel, fizica acţionează pretutindeni în jurul nostru, cel mai adesea cu o nebănuită subtilitate. Fizicieni de profesie, autorii acestei cărţi ne împărtăşesc din neştirbita lor curiozitate şi marea uimire cu care privesc această fizică a mediului proxim. Cunoscători ai acestor „legi ale lumii“, de multe ori intimidante, ei ne propun să-i însoţim în explorarea acestora, într-o serie de texte scurte şi accesibile. În compania lor vom respira şi transpira odată cu frunzele, vom resimţi efortul schiorului care se lansează într-un salt la trambulină sau vom urmări epopeea unui atom de nichel, de la origini şi pînă în momentul cînd el ajunge într-un buzunar de haină, ca parte a unei monede. Cei trei autori ai lucrării de faţă sînt nişte pasionaţi ai fizicii. Cu toţii sînt absolvenţi ai Şcolii Normale Superioare din Paris şi licenţiaţi în fizică. Roland Lehoucq este astrofizician în cadrul serviciului de astrofizică al Comisariatului pentru Energie Atomică de la Saclay. Jean-Michel Courty este cercetător la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (CNRS) în cadrul Laboratorului Kastler Brossel, o unitate mixtă a Şcolii Normale Superioare a Universităţii „Pierre et Marie Curie“ şi a CNRS. Édouard Kierlik este conferenţiar la Universitatea „Pierre et Marie Curie“ (Paris 6). El îşi realizează cercetările în cadrul Laboratorului de Fizică Teoretică a Lichidelor, o unitate mixtă a Universităţii „Pierre et Marie Curie“ şi a CNRS. Titlul original: Les lois du monde. Éditions Pour la science, 2003.
Категории
Цены в магазинах
Похожие книги
Gradina secreta
Frances Eliza Hodgson Burnett, Andrrei Covaciu, Frances Hodson Burnett, Monica Manolachi
в 3 магазинах
Taramul magicianului
Lindsey Roth Culli, Sara Holland, Maya Motayne, Claire Legrand, Scott Bergstrom, Pittacus Lore, Marisha Pessl, Antoinette Wornik, Kass Morgan, Susan Dennard, DEBRA DRIZA, Holland Sara, Victoria Vinuesa, Somaiya Daud, Tiberiu Enache, Madalina Sirghi, Sarah Porter, Mihaela Sofonea
в 1 магазине
Leii Siciliei
Emanuel Botezatu, Stefania Auci, Iulia Dromereschi
в 1 магазине
Podul catre Terabithia
Katherine Paterson
в 1 магазине
Dolores Claiborne
Oana Dusmanescu, Doctor Sleep, Ruxandra Toma, Richard Bachman, Peter Straub, Mircea Pricajan, Dolores Claiborne, Owen King
в 2 магазинах
Isadora Moon merge la balet
Harriet Muncaster
в 3 магазинах