Vilegiaturistic. Psaltire Secularizată pentru naufragiați

Un insectaro-ierbar care îndrăznește să recunoască: scrisul nu salvează, dar poate numi frumos neputința. Poeziile eșuate în măruntaiele sale sunt tentative fragmentare, ironice și aproape sincere, de a prinde ceva din viața care fuge - cuvinte strânse între luciditate și derută, invocate la repezeală, dar adunate cu grijă. După caz, sunt dezrădăcinate și presate deshidratant în ierbarul de față sau etalate grotesc, post-mortem, în jumătatea sa de insectar. Într-o epocă a discursurilor cosmetizate, acest volum e un exercițiu autentic de autodemascare poetică: dens, ironic, autoreflexiv până la durere... Dacă veți găsi aici ceva autentic, e doar ridicolul împărtășit, care ne leagă pe toți. Dând la schimb un gram de nebunie, urcați pe motoreta autorului - „mottometa mea șubredă”, i-ar spune el - și lăsați-vă trambalați pe coclauri sălbatice, neumblate: Hic sunt leones...
Hai să-i mângâiem pe creștet.