Bazele desenului

Bazele desenului

by Drabant Andras

Lowest price:
206,00 lei
Available in 1 store
ISBN
9786067870404
Publisher
Casa
Publication year
2018
Pages
56
Language
Romanian
Format
Broșată

Description

Bazele desenului  Desenul stă la baza tuturor genurilor artelor plastice şi urmăreşte întregul proces al cunoaşterii, de la imagine până la lucrarea finită. În această idee, scopul acestei cărţi este să ne alunge teama faţă de coala albă, să ne încurajeze să dăm formă propriilor idei prin desen. Astfel, cititorul este informat, pas cu pas, care sunt materialele şi instrumentele de care are nevoie pentru realizarea unui desen, cum se pregăteşte un model, în ce constă compoziţia, cum se obţin corpurile de rotaţie, în ce mod se reprezintă umbrele într-un desen, ce înseamnă o natură statică şi cum poate fi aceasta redată.  După ce instruirea a fost însuşită şi desenul a fost realizat, artistului în devenire i se dezvăluie cum se confecţionează un paspartu, care să-l ajute să-şi păstreze lucrările intacte peste ani, precum şi care sunt reperele în analizarea plastică a unui tablou. La final este anexat un mic dicţionar de termeni de specialitate, menit să-l ajute pe cititor în înţelegerea noţiunilor prezentate în carte.

Prices at stores

  • Cărturești

    Cărturești Lowest price

    206,00 lei
    În stoc · carturesti.md · 19 days ago