Enescu. Caiete de repetitii

Cînd, seara tîrziu, se pornise ploaia, bărbatul apăruse cu cutia aceea mică în mînă, arătîndu-i-o încîntat. Am luat-o din Dorohoi, de la librăria lui Bercovici. E sîrguincios şi e un copil cuminte, o merită, a zis el. Maria s-a repezit la cutie cu praf dezinfectant şi, cu mişcări scurte, a şters vioara de opt ori. Să nu i-o dai decît mîine-dimineaţă, altfel nu doarme toată noaptea, a zis ea. Cînd a intrat să-l verifice, băiatul dormea. Dimineaţa, după ce a făcut focul în sobă, Costache a mai deschis o dată cutia, trecîndu-şi degetele peste vioara cu trei corzi – un fel de instrument de jucărie, dar un instrument perfect pentru un băiat de nici cinci ani. A aşteptat cu nerăbdare ca George să se trezească, să se spele şi să mănînce, apoi, după ce a închis fereastra şi ropotele ploii au scăzut în intensitate, a luat cutia şi i-a întins-o. Băiatul era aşezat pe scăunelul de lîngă vatră – a deschis cutia şi, după ce a privit vioara cîteva secunde, a ridicat-o şi, cu o mişcare scurtă, a aruncat-o direct în foc. Maria înlemnise în picioare, în spatele lui Costache – bărbatul rămăsese cu zîmbetul împietrit pe faţă, fără replică. Am zis că îmi doresc o vioară, nu o jucărie, a zis băiatul, ridicîndu-se calm. O vioară cu cinci strune, la care să cînt, nu să mă joc, a zis aproape şoptit, ca pentru sine, apoi a părăsit încăperea.