Descriere

„Cind, seara tirziu, se pornise ploaia, barbatul aparuse cu cutia aceea mica in mina, aratindu-i-o incintat. Am luat-o din Dorohoi, de la libraria lui Bercovici. E sirguincios si e un copil cuminte, o merita, a zis el. Maria s-a repezit la cutie cu praf dezinfectant si, cu miscari scurte, a sters vioara de opt ori. Sa nu i-o dai decit miine-dimineata, altfel nu doarme toata noaptea, a zis ea. Cind a intrat sa-l verifice, baiatul dormea. Dimineata, dupa ce a facut focul in soba, Costache a mai deschis o data cutia, trecindu-si degetele peste vioara cu trei corzi – un fel de instrument de jucarie, dar un instrument perfect pentru un baiat de nici cinci ani. A asteptat cu nerabdare ca George sa se trezeasca, sa se spele si sa manince, apoi, dupa ce a inchis fereastra si ropotele ploii au scazut in intensitate, a luat cutia si i-a intins-o. Baiatul era asezat pe scaunelul de linga vatra – a deschis cutia si, dupa ce a privit vioara citeva secunde, a ridicat-o si, cu o miscare scurta, a aruncat-o direct in foc. Maria inlemnise in picioare, in spatele lui Costache – barbatul ramasese cu zimbetul impietrit pe fata, fara replica. Am zis ca imi doresc o vioara, nu o jucarie, a zis baiatul, ridicindu-se calm. O vioara cu cinci strune, la care sa cint, nu sa ma joc, a zis aproape soptit, ca pentru sine, apoi a parasit incaperea.”