Fiinte, umbre, epifanii

Cartea aduna cele mai bune poezii, neaparute inca in volum, ale poetului. Criticul literar Micea V. Ciobanu, prefatatorul plachetei, formuleaza o prima impresie despre creatia de ultima ora a lui Arcadie Suceveanu: „Daca facem o contabilizare si clasificare a artelor poetice din volum, atunci poemul emblematic (si poate poezia de referinta a cartii) este Mana care scrie: «Vina va cadea pe mana care scrie:/ cartita oarba, caine negru al inimii,/ ea intotdeauna a impins cuvintele pana la ultima lor consecinta». Mana poate fi periculoasa, parasind spatiul hartiei. Ea se metamorfozeaza, devenind instrument in sine precum trupul pentru actor, adunand si pierzand: «Zilnic, pe strada George Meniuc,/ prin dreptul Editurii Arc, pierde cate ceva,/ pierde lutul si mineralele/ trage din urma modelul, conceptul, intreaga/ istorie a literaturii universale…» In acord cu o idee a lui Borges pe marginea lui Don Quijote, Suceveanu poetizeaza spatiile profane pe care le locuieste, le atribuie dimensiunea sacralitatii“.