O progenitura dusmana

     Cartea de memorii a jurnalistului și scriitorului Nicolae Negru începe cu descrierea vieții deportaților basarabeni în Siberia, o viață grea, plină de lipsuri văzută prin ochii copilului Nicolae. Famila autorului a fost deportată în 1951, iar faptul că lucrurile sunt descrise din perspectiva copilului neștiutor atenuează întrucâtva situația groaznică. Copilul nu înțelege ce i se întâmplă cu adevărat și, spre deosebire de adulți, e dispus să caute detalii îmbietoare chiar și într-un mediu sufocant, cenușiu, jalnic. Verosimilitatea e potențată și de coexistența întîmplărilor dramatice și amuzante, întâlnirile din taiga ale copilului cu un mistreț furios și cu un urs blând îi vor face pe mulți cititori să zâmbească.       În fond, avem de-a face cu o lungă și anevoioasă cunoaștere de sine, copilul fiind luat cu asalt de tot mai multe întrebări și nedumeriri. La un moment dat, mama îi spune băiatului că în Moldova e raiul pe pământ. “De ce nu am rămas la Ciutulești, de ce ne-am mutat în Siberia?”, întreabă copilul, nedumerit de marea prostie de a fi părăsit raiul. Convingerile octombrelului sunt zdruncinate din temelii atunci când aduce acasă o carte despre Lenin pe care tatăl o zvârle cu dispreț, zicând că Lenin e un bandit.      Descriind lucruri tragice, crime și nedreptăți, vorbind despre destine distruse, naratorul lui Nicolae Negru evită capcana patetismului și a încrâncenării. Și astfel tragicul devine mai pregnant, mai credibil. O carte interesantă despre omul sub vremi, despre omenie și dezumanizare.