Omul balcanic

Pentru apologetii Orientului, Vestul inseamna halucinatie colectiva, dezordine si analize letal-economice care duc la „imprastiere“, adica la lipsa de substanta spirituala. Pentru apologetii Occidentului, Orientul inseamna adunarea tuturor contrariilor in ceea ce poate fi sintetizat prin termenul de „necivilizatie“, un semn al incapacitatii de a iesi de sub comandamentele primitivismului. Balcanii sunt circumscrisi acestui gen de discurs, dar primesc si panasul decorativ-peiorativ al „violentei“. Din aceasta perspectiva, cartea de fata, cu o dominanta simbolica din punct de vedere focloric-literar, dar comportand si elemente de etnocritica si antropologie literara, incearca sa refaca traseul sinuos si spectaculos al Balcanilor pornind de la operele a doi mari scriitori: Ivo Andric si Ismail Kadare. Andric face din temele folclorice o materie ideala din care putem intelege cum metafora populara, de-a lungul timpului, a stat la baza si a fost cheia unor momente istorice greu de descifrat astazi doar cu ajutorul istoriei. Kadare, prin opera lui, se angajeaza, din chiar primele productii literare, intr-un conflict deschis cu cei care contesta umanitatea viguroasa din traditia populara. Atat Andric, cat si Kadare vad in tiparul folcloric nu doar un simplu punct de plecare util literaturii, ci si un element formativ si constitutiv al omului de a concepe si de a „simti“ viata. Ei dovedesc prin creatia lor literara ca imaginatia si instinctul poetic al „omului vechi“ stau la baza rationalitatii radicale de astazi.