Opere volumul II: Poezii postume

Nicolae Labis isi dã adevărata valoare a neobisnuitului säu talent in poeziile lirice, care predominã in creatia sa, mai ales dupã luna martie 1953, relevante fiind, aläturi de capodopera sa - Moartea Căprioarei - Mesterul si Primele iubiri, Am iubit si Marină; Sunt spiritul adâncurilor, Dans, Albatrosul ucis, Omul comun, Arthur Rimbaud, François Villon, Miorita, Pseudo-spleenuri si alte câteva zeci de poeme ce formeazã nucleul operei sale poetice. Cu referire la aceste poeme, G. Călinescu afirma că Nicolae Labis, desi a trecut la cele vesnice la o vârstă fragedã, e „un poet pe deplin exprimat, de la care au rămas câteva poeme incântătoare, pe care istoria literaturii noastre nu le poate trece cu vederea..... ....Poetica labisianã e una a răzvrätirii, a rupturii, a revenirii la firesc. Modelele sale sunt Miorita si Eminescu, Arghezi, Bacovia, Barbu si Pillat, Baudelaire, Verlaine, Rimbaud si Rilke. Nu intâmplätor, tânărul Labis ii dedicã autorului lluminărilor un splendid poem: „Scuture-si pe bulevarde capitala românească/ Galbeni tei si suie-si slăvii inegal, semet contur,/ Din vuirea de tramvaie si din ud pavaj sã-ti creascã/ Evocarea mea frăteascã, incâlcit strengar, Arthur!", un poem colocvial, in care omagiază caracterul revolut al poeticii rimbauldiene: „Coborât-ai de pe soclul statuilor funerare,/ Ai pornit sub carul mare, fluierând un cântec viu./ Către tonti rânjeste stirbã urma smulselor picioare,/ O sfidare, de pe piatra piedestalului pustiu." In acelasi mod e omagiat si un alt mare precursor - răzvrätitul François Villon: „Pitic cu zâmbet tragic, găsesc oricând in tine,/ Când osteneala vine, renăscător imbold -/ In räzvrätirea penei cu cioc tãios si ager/ Si-n crunta răzvrätire a spadei de la sold...// Sub streangul stăpânirii tu stăpâneai o lume,/ Oceanele baladei le sträbäteai inot - / Flori albe si flori negre-s pe câmpurile tale/ De Martha descântate ori lubrica Margot".