Oracolul noptii
- ISBN
- 9789735087760
- Publisher
- Humanitas
- Publication year
- 2025
- Pages
- 496
- Language
- Romanian
- Format
- Broșată
Description
De ce visăm? Ce înseamnă toate aceste evadări din lumea posibilă, în care se exprimă dorințele și spaimele noastre cele mai mari, în care ne întâlnim cu ființe fantastice sau cu cei dragi care ne-au părăsit, în care putem să cucerim lumea și să facem minuni? Citind această carte, înțelegem cât de importante au fost visele pentru civilizațiile antice, care le așezau în centrul cunoașterii de sine și al vieții politice, și ne minunăm de unele dintre cele mai bine documentate exemple de profeții onirice păstrate de culturile amerindiene. De la ipoteza potrivit căreia visele de fapt nu există și până la crearea unor dispozitive de ultimă oră care nu doar că dovedesc contrariul, ci le pot și înregistra pentru a fi vizionate ulterior, explorăm aici progresele neuroștiințelor, biochimiei și psihologiei contemporane în ceea ce privește legăturile dintre somn, vise și învățare. Folosind informații din istorie, antropologie, psihanaliză și literatură, precum și cele mai recente descoperiri științifice, renumitul neurocercetător Sidarta Ribeiro ne propune un adevărat tratat despre știința și istoria viselor.
Price history
Prices at stores
-
CĂ
Related books
Fratii Karamazov (vol.I & II)
F. M. Dostoievski
в 3 магазинах
Harta emotiilor
Sandra O Connor
in 4 stores
Calatorie prin Univers
Zack Scott, Walter Fotescu
in 2 stores
Ghid practic EMDR pentru trauma si PTSD
Megan Salar, Walter Fotescu
în 2 magazine
Copilul de stresat
Teresa H. Barker, Michael Thompson, Walter Fotescu
într-un magazin
Lumea noastra polivagala
Stephen W. Porges, Seth Porges, Walter Fotescu
în 2 magazine